Astăzi am 23 de ani

Fata stătea lângă fereastră.

Pe un scaun cu rotile simplu, vechi, dar îngrijit.

Afara, orașul se trezea încet, iar lumina dimineții îi atingea chipul ca o mângâiere timidă.

Nu era o dimineață obișnuită pentru ea.

Astăzi era ziua ei de naștere.

Și, pentru prima dată după mult timp, nu a plâns când s-a trezit.

A zâmbit.

Un zâmbet mic, dar adevărat.

— Astăzi am 23 de ani… a spus încet, aproape șoptit.

Vocea ei nu era tristă.

Era liniștită.

Ca și cum acceptase tot ce viața îi oferise.

Numele ei era Alina.

Și de cinci ani, viața ei se schimbase într-o secundă.

Un accident de mașină.

O zi ploioasă.

O clipă de neatenție.

Și apoi… tăcere, spital, durere, și diagnosticul pe care nimeni nu vrea să-l audă.

Dar astăzi, Alina nu se mai gândea la ce a pierdut.

Se uita la ce a rămas.

Respirația ei.

Gândurile ei.

Inima care încă bătea puternic.

Ușa camerei s-a deschis încet.

Intră mama ei.

Cu un tort mic în mâini și ochii umezi.

— La mulți ani, iubirea mea…

Alina a zâmbit mai larg.

— Mulțumesc, mamă.

Vocea ei era caldă.

Reală.

Vie.

Tortul era simplu.

Fără lucruri sofisticate.

Doar câteva lumânări colorate și un mesaj scris de mână: „23 de ani de lumină”.

— Ai pregătit totul singură? a întrebat Alina.

— Da… ca în fiecare an, a răspuns mama, încercând să zâmbească printre lacrimi.

Alina a privit lumânările.

Flăcările mici dansau, fragile, dar vii.

La fel ca ea.

— Știi ce e ciudat? a spus Alina după câteva secunde.

— Ce? a întrebat mama.

— Că azi nu simt că mi-am pierdut viața. Simt că am câștigat-o din nou.

Camera a rămas liniștită.

Doar ceasul de pe perete ticăia încet.

Alina a continuat:

— Înainte credeam că viața mea s-a terminat în ziua accidentului.

— Dar nu s-a terminat. S-a schimbat.

— Și eu… m-am schimbat odată cu ea.

Mama ei a lăsat tortul pe masă și s-a apropiat, atingându-i mâna.