Unii își aminteau de copilărie.
Alții vorbeau despre aventurile lor recente.

Iar eu îi priveam pe toți în liniște.

De multe ori oamenii cred că fericirea înseamnă bani, case mari sau succes.
Am învățat însă că timpul ne arată adevărul.

Fericirea înseamnă să ai pe cine să îmbrățișezi.
Să ai pe cine să aștepți.
Să ai pe cine să iubești.

Cele două fetițe alergau prin grădină urmărind fluturi.
Din când în când se întorceau și mă îmbrățișau fără niciun motiv.

Pentru ele eram pur și simplu „străbunicul”.

Nu conta vârsta mea.
Nu conta cât de încet mergeam.
Nu conta că aveam părul alb.

Pentru ele eram parte din universul lor.
Iar acest lucru valora mai mult decât orice avere din lume.

Lecția Celor 92 de Ani

Seara, după ce torturile au fost aduse pe masă,
toată lumea a început să cânte.

Trei lumânări mari reprezentau cele 92 de primăveri ale mele,
iar alte două torturi colorate străluceau în fața micuțelor sărbătorite.

Când cântecul s-a terminat,
copiii au început să aplaude.

Una dintre strănepoate s-a apropiat și m-a întrebat:

— Străbunicule, care este secretul ca să ajungi la 92 de ani?

Toată lumea a râs.

Dar eu am rămas câteva secunde pe gânduri.

Apoi am răspuns:

— Să iubești mult și să ierți repede.

Liniștea care a urmat a fost mai puternică decât orice discurs.