Au lăsat-o să moară în zăpadă, dar cel mai temut fermier din nord a descoperit secretul pe care mama ei vitregă voia să-l îngroape

PARTEA A 2-A – Adevărul ascuns în rebozo-ul roșu

Mateo s-a ridicat încet din scaun și și-a fixat privirea asupra lui Esteban.
Focul trosnea în vatră, iar afară viscolul continua să lovească ferestrele fermei.

— Și tu ce ai venit să-mi spui? întrebă el calm.

Esteban înghiți în sec.

— Am venit să vă avertizez. Renata nu vine singură. A adunat oameni din sat și spune că fata a furat bani și documente importante.

Mateo privi spre Lucía.
Copila tremura.
Nu de frig.
De frică.

— Ce documente? întrebă fermierul.

Lucía își strânse pătura în jurul corpului.

— Scrisorile…

— Ce scrisori?

Fetița coborî privirea.

— Tata le-a scris înainte să moară.

În încăpere se lăsă liniștea.

Mateo luă rebozo-ul roșu de pe masă.
La prima vedere părea o simplă bucată de material.
Dar când îl întoarse, observă cusături groase pe margine.

Cu grijă desfăcu ața.

Din interior căzură mai multe plicuri îngălbenite.

Doña Lucha își duse mâna la gură.

— Sfinte Dumnezeule…

Mateo deschise primul plic.

Pe hârtie apărea scrisul tremurat al lui Julián Robles.

Pe măsură ce citea, expresia lui devenea tot mai întunecată.

Scrisorile nu erau simple mesaje.
Erau mărturii.

Julián știa că moare.
Și știa că Renata nu era femeia care pretindea că este.

În una dintre scrisori era scris:

„Dacă citești asta, Lucía, înseamnă că eu nu mai sunt.
Am ascuns documentele adevărate ale proprietății.
Ferma Los Robles îți aparține ție.
Renata nu are niciun drept asupra ei.
Ai grijă.
Nu avea încredere în nimeni.”

Mateo ridică privirea.

— Ferma îi aparține ei…

Lucía aprobă încet.

— Tata mi-a spus într-o seară că trebuie să păstrez scrisorile dacă i se întâmplă ceva.

— De aceea a încercat să te omoare.

Lacrimile începură să curgă pe obrajii copilei.

— Nu voia să mai exist…

Mateo închise pumnul.

În viața lui văzuse multe.
Hoți.
Mincinoși.
Ucigași.

Dar niciodată nu putuse suporta cruzimea împotriva copiilor.

Și acum înțelegea totul.

Lucía nu fugise.

Fusese condamnată.

Iar zăpada trebuia să fie mormântul perfect.

Vizita neașteptată

Câteva ore mai târziu, zgomotul copitelor răsună în curte.

Mateo ieși pe verandă.

În fața porții se aflau Renata, avocatul și comandantul local.

Renata coborî prima.

Purta o haină scumpă și o expresie prefăcută de îngrijorare.

— Don Mateo! Ce bine că ați găsit-o! Săraca fată este bolnavă…

Mateo nu spuse nimic.

— A fugit iarăși. Are probleme. Inventează povești.

— Interesant.

— Vă rog să ne-o dați.

— Nu.

Renata clipi surprinsă.

— Cum adică nu?

— Exact așa cum ai auzit.

Comandantul făcu un pas înainte.

— Don Mateo, legal trebuie să…

Fermierul scoase scrisorile.

— Legal trebuie să citești asta înainte să mai spui ceva.

Avocatul luă documentele.

După câteva minute devenise palid.

Foarte palid.

Renata observă imediat.

— Ce se întâmplă?

Avocatul o privi.

— Renata… avem o problemă.

— Ce problemă?

— Ferma nu este a ta.

Fața femeii se albi.