Casa care mi-a aparținut din nou
PARTEA 2
Esteban a rămas nemișcat pentru o secundă, cu mâna încă ridicată spre ușă. Privirea lui s-a mutat de la mine la dosarul albastru, apoi la avocatul care stătea calm lângă Doña Lupita.
— Ce e asta? a întrebat el, dar vocea lui nu mai avea aceeași siguranță ca înainte.
Mariana a făcut un pas înainte.
— Mamă… ce faci?
În ochii ei nu mai era furie. Era frică. Acea frică pe care o are cineva când simte că solul de sub picioare nu mai e stabil.
Am inspirat adânc.
— Fac ceea ce trebuia să fac de mult timp.
Am ridicat dosarul.
— Aceasta este casa mea. Nu un hotel. Nu un azil. Nu un loc unde cineva își varsă nervii pe mine la ora trei dimineața.
Esteban a râs scurt.
— Nu fi ridicolă. Mariana locuiește aici. Eu locuiesc aici. Totul este în familie.
Avocatul Salgado a făcut un pas înainte.
— „În familie” nu înseamnă „în proprietate”. Documentele sunt clare.
Un moment de tăcere a căzut peste hol.
Esteban a privit spre Mariana.
— Spune-i ceva mamei tale. Spune-i să nu facă prostii.
Dar Mariana nu a răspuns imediat.
Și acel mic detaliu a fost suficient.
Am știut atunci că ceva în ea se schimbase deja.
Doña Lupita a tușit ușor.
— Socorro… eu am văzut cum ai fost tratată în ultimele luni. Nu mai e nevoie să explici nimic.
Vecina mea bătrână, cea care mă ajuta uneori cu sacoșele, stătea acum ca martor al vieții mele furate încet, zi după zi.
Am făcut un pas spre Esteban.
— Ai spus aseară că sunt murdară.
El a ridicat din umeri.
— Ai fost neglijentă. Nu știi să menții o casă modernă.
Am zâmbit.
Dar nu era un zâmbet de bucurie.
Era începutul sfârșitului răbdării mele.
— Știi ce e interesant? am spus încet. Că tot ce ai aici… există datorită mie.
Am arătat spre sufragerie.
— Frigiderul acela, patul, pereții, chiar și mâncarea din ultima lună.
Esteban a deschis gura, dar nu a spus nimic.
Mariana și-a lăsat pungile jos.
— Mamă… te rog… nu trebuie să ajungem aici…
Dar eu știam că trebuia.
Am scos un alt document din dosar.
— Aici este notificarea oficială de evacuare.
Esteban a clipit.
— Ce?
— Ai 15 zile să părăsești locuința.
Un sunet mic a scăpat din gâtul lui Mariana.
Nu era un țipăt. Era ceva mai dureros: realizarea.
Esteban a făcut un pas înainte, furios.
— Nu poți să ne dai afară! Mariana este soția mea!
Am ridicat privirea spre el.
