Adevărul care doare

Mirela s-a ridicat brusc.

— Nu este corect! Avem și noi familii! Avem afaceri! Suntem ocupați!

— Ocupați? a repetat bătrâna.

Apoi s-a îndreptat spre dulap și a scos un dosar vechi.

Era plin de chitanțe.

— Acestea sunt facturile la medicamente din ultimii cinci ani.
Știi cine le-a plătit?

Mirela nu a răspuns.

— Andrei.

A ridicat apoi un alt teanc de documente.

— Acestea sunt bonurile pentru lemne, reparații și mâncare.
Știi cine le-a plătit?

Adrian a început să privească în altă parte.

— Tot Andrei.

Bătrâna a inspirat adânc.

— Voi aveți bani mai mulți decât aș fi putut visa vreodată.
Dar nu ați avut timp.
Iar timpul este singurul lucru pe care un om bătrân îl prețuiește cu adevărat.

Secretul din coșul cu mere

Andrei încă nu înțelegea de ce testamentul fusese ascuns în coșul lui.

Atunci mama lui a zâmbit pentru prima dată.

— Știți de ce am pus documentele în coșul cu mere?

Nimeni nu a răspuns.

— Pentru că acel coș reprezintă diferența dintre voi.

A luat unul dintre mere și l-a ridicat în lumină.

— Adrian și Mirela au adus lucruri cumpărate în grabă.
Andrei a adus ceea ce a crescut cu mâinile lui.

A mângâiat fructul cu grijă.

— Aceste mere nu costă mult.
Dar fiecare dintre ele înseamnă timp.
Muncă.
Dragoste.
Grijă.

Andrei și-a simțit ochii umezi.

— Le-am cules ieri dimineață, mamă…

— Știu, dragul meu.
Și tocmai de aceea le prețuiesc.

Citirea testamentului

Tanti Maria a luat documentul principal și a început să citească.

Vocea îi tremura, dar fiecare cuvânt era clar.

— Eu, Maria Dumitrescu, aflată în deplinătatea facultăților mintale, las casa, terenul și toate bunurile mele fiului meu Andrei Dumitrescu.

Adrian a încremenit.

Mirela a scăpat un pahar din mână.

Acesta s-a spart de podea.

— Ce?!

— Nu se poate!

— Este legal, a continuat bătrâna.
Actele sunt autentificate și înregistrate.

Andrei a rămas fără cuvinte.

— Mamă, eu nu am făcut toate acestea pentru casă…

— Știu.

— Nici măcar nu vreau…

— Tocmai de aceea o meriți.