Plecarea spre o nouă viață

S-a uitat la mine cum nu se mai uitase niciodată. Nu cu furie. Cu un fel de milă rea, ca la un om bolnav care refuză doctoria. „Du-te,” a spus. „Du-te. Dar să nu bați la ușa mea când ți-o chiorăi mațele.” Am urcat în odaie și mi-am strâns lucrurile într-o traistă de cânepă. N-aveam multe. Două rochii, un pulover, o batistă cu flori de la bunica, pantofii de duminică. Am legat traista cu sfoară pentru că nu aveam curajul să cer o valiză.

Când am coborât, tata era în tindă și se făcea că repară o coasă care n-avea nimic. N-a ridicat capul. Numai când am trecut pe lângă el, mi-a pus în palmă o hârtie de 25 de lei, mototolită, caldă de la mână. Mama era tot în bucătăria de vară. Am văzut-o prin geam. Ștergea masa cu cârpa, la nesfârșit, în cerc, pe locul unde nu era nimic de șters.

N-am strigat-o. Am ieșit pe poartă cu traista într-o mână și cu 25 de lei în cealaltă, și am luat-o pe uliță în jos, prin praful cald de august, care mi se lipea de glezne. Câinii lătrau după mine. Femeile ieșeau la porți și se uitau lung.

Când am ajuns în dreptul casei cu doi nuci, Costel tăia lemne în curte, în maiou, cu spatele la drum. S-a întors și m-a văzut cu traista legată cu sfoară. A lăsat toporul din mână atât de repede, încât s-a înfipt strâmb în butuc. „Ai venit cu tot?” m-a întrebat. „Am venit cu tot,” i-am zis.

O nouă viață și provocările ei

Am 74 de ani acum și port pe deget același inel subțire, tocit, pe care mi l-a pus el trei săptămâni mai târziu, la biserica din deal. În noaptea aia am dormit în tindă, pe lavița socrului meu, sub un pled care mirosea a fum de lemne. Ilie nu m-a întrebat nimic. A pus o pernă mai bună și atât. Dimineața a tăiat un cocoș, deși era zi de lucru, și l-a pus la fiert fără să spună de ce.

Cununia am făcut-o după trei săptămâni, la biserica de pe deal, într-o sâmbătă dimineața, cu părintele Dumitru și cu vreo 12 oameni. N-am avut lăutari. N-am avut nași cu bani — ne-a cununat nașa Viorica, o femeie din capul satului, care a venit cu o oală mare de sarmale învelită în ștergare, ca să nu se răcească pe drum, și cu o damigeană de vin de la socrul ei.