Elliora – un nume mic pentru o luptă mare

O cheamă Elliora. Are doar 5 ani.
Și, deși lumea pentru ea ar trebui să însemne joacă, culori și râsete fără griji, viața i-a pus în mâini ceva mult mai greu decât ar trebui să ducă un copil.

În loc de păpuși împrăștiate pe podea, Elliora a învățat mirosul de dezinfectant.
În loc de povești de seară, a învățat să asculte bipurile monotone ale aparatelor.
Și în loc de liniștea unei camere de copil, a învățat tăcerea spitalelor.

Dar cel mai greu lucru pe care l-a învățat nu a fost durerea.
Ci absența.

Mama ei stătea mereu lângă ea, dar uneori nu era suficient.
Pentru că, în momentele cele mai grele, chiar și prezența nu mai poate acoperi frica.

— Mami… când mergem acasă? întreba Elliora cu voce mică.

Iar mama ei zâmbea, deși ochii îi erau plini de lacrimi.

— Curând, iubita mea. Curând o să fie bine.

Dar „curând” devenise un cuvânt greu, pe care nici adulții nu îl mai credeau cu adevărat.

Într-o seară, când spitalul era mai liniștit ca de obicei, Elliora a întrebat ceva ce a tăiat respirația tuturor:

— Dacă închid ochii… o să mă mai trezesc aici?

Mama ei a înlemnit.
Pentru o secundă, lumea s-a oprit.

Apoi s-a aplecat și a strâns-o în brațe.

— Nu vorbi așa… nu vei pleca nicăieri fără mine.

Dar Elliora nu se temea de moarte.
Se temea doar de un singur lucru:
să nu fie ținută de mână atunci când îi va fi frică.

În salonul mic, luminile erau mereu prea albe.
Prea reci.
Prea străine.

Și totuși, Elliora găsise o modalitate de a le face suportabile:
desena.

Desena o casă.
O mamă.
Un soare mare.
Și uneori… o ușă deschisă.

— Ce este ușa asta? a întrebat asistenta într-o zi.

Elliora a zâmbit slab.

— E locul pe unde intră Dumnezeu când îți este frică.

Asistenta a rămas fără cuvinte.

Timpul a trecut greu.
Zilele semănau între ele.
Perfuzia schimba culorile lichidelor.
Aparatele își continuau cântecul lor mecanic.

Dar Elliora nu se plângea niciodată.

Doar întreba uneori:

— Mami… dacă sunt puternică… o să fiu acasă mai repede?

Și mama ei răspundea mereu la fel:

— Tu ești deja cea mai puternică fetiță din lume.

Într-o zi, în salon a intrat un medic nou.
Avea privirea obosită, dar blândă.
A citit fișa, apoi s-a uitat la copil mult timp fără să spună nimic.

— Este un copil care nu a renunțat, a spus el încet.

— Nici nu va renunța, a răspuns mama.

Medicul a dat din cap, dar în ochii lui era ceva greu de citit.