Femeia care a șters praful de pe vise

În fiecare dimineață, înainte ca orașul să se trezească, Maria își punea uniforma albastră de muncă și pornea spre clădirea de birouri unde lucra ca femeie de serviciu. Străzile erau încă goale, iar luminile felinarelor pâlpâiau timid în întunericul dimineții.

La cei 48 de ani ai săi, viața nu fusese deloc ușoară. Soțul ei murise cu mulți ani în urmă, iar ea rămăsese singură să-și crească fiul, Andrei. Pentru a-i oferi o educație bună și un viitor mai bun decât al ei, acceptase orice muncă cinstită.

Mulți oameni treceau pe lângă ea fără să o observe. Pentru ei era doar femeia care ștergea geamurile, mătura coridoarele și golea coșurile de gunoi. Nimeni nu cunoștea povestea din spatele ochilor ei obosiți.

În fiecare zi, Maria ajungea prima în clădire. Înainte ca directorii, contabilii și managerii să își ocupe birourile elegante, ea făcea ca totul să strălucească.

Îi plăcea să privească răsăritul prin ferestrele uriașe de la etajul al zecelea. În acele momente își permitea să viseze.

Visa ca fiul ei să ajungă la universitate.

Visa să aibă cândva o casă mică și liniștită.

Visa să nu mai fie nevoită să numere fiecare bănuț înainte de sfârșitul lunii.

Dar, mai presus de toate, visa ca Andrei să fie fericit.

Fiul ei era un băiat inteligent și muncitor. Învăța excelent la școală și vorbea adesea despre dorința de a deveni medic.

— Mamă, într-o zi o să am grijă de oameni și o să te fac mândră, îi spunea el.

Maria zâmbea, deși în sufletul ei exista o teamă.

Taxele universitare erau mari, iar salariul ei abia ajungea pentru cheltuielile zilnice.

Totuși, nu renunța niciodată.

Într-o dimineață rece de noiembrie, în timp ce curăța sala de conferințe, găsi un portofel din piele neagră sub o masă.

L-a ridicat și l-a deschis pentru a găsi proprietarul.

Înăuntru se aflau documente importante și o sumă impresionantă de bani.

Maria a rămas nemișcată câteva secunde.

Cu acei bani ar fi putut plăti chiria pe mai multe luni.

Ar fi putut cumpăra haine noi pentru Andrei.

Ar fi putut rezolva multe probleme.

Dar conștiința ei nu i-a permis nici măcar o clipă să se gândească la altceva decât la ceea ce era corect.

A mers imediat la recepție și a predat portofelul.

După câteva ore, proprietarul a fost găsit.

Era chiar directorul companiei, domnul Victor Stan.

Când a aflat cine i-a găsit portofelul, a cerut să o întâlnească.

Maria a intrat emoționată în biroul său.

— Dumneavoastră l-ați găsit?

— Da, domnule.

— Știați câți bani erau în el?

— Nu contează. Nu erau ai mei.

Directorul a rămas impresionat.

În lumea afacerilor întâlnise mulți oameni bogați, dar puțini atât de cinstiți.

— Vă mulțumesc, Maria.

— Nu trebuie să-mi mulțumiți. Am făcut ceea ce era normal.

În zilele următoare, viața și-a urmat cursul obișnuit.

Maria a continuat să lucreze cu aceeași seriozitate.

Nu știa însă că gestul ei avea să schimbe totul.