Alexandru Văcărescu nu mai stătea relaxat. Își freca palmele. Îl rodea ceva pe dinăuntru. Nu era furie. Era recunoaștere.

Momentul de cotitură

La jumătate, Andrei s-a oprit. S-a întors spre Victor.

— Tatăl meu a lucrat aici — a spus simplu. — A venit cu ideea de bază pentru sistemul vostru. Ați spus că nu e bună. Că nu valorează nimic.

Alexandru a înghețat.

— A murit muncind pe șantiere, pe proiecte refuzate — a continuat copilul. — Nu de prost… ci de oboseală. Iar voi ați folosit ce a lăsat în urmă.