— Eu… am construit o mașină care arată amintiri fericite, a spus el cu voce tremurândă.

Colegii s-au uitat curioși. Unii au zâmbit. Alții au râs.

— Pare o cutie veche, a spus un băiat din spate. — Eu am făcut un robot adevărat, nu chestii din carton, a adăugat altul.

Dar Andrei nu s-a oprit. A apăsat butonul.

Camera s-a luminat. Pe perete au apărut imagini: copii râzând, familii fericite, momente de joacă. Sunetul era liniștit, cald, aproape ca o îmbrățișare.

Pentru o clipă, sala a tăcut.

Apoi cineva a râs.

— E doar un proiector stricat!

Și râsetele au crescut.

Profesorul a dat din cap politicos, dar nu a spus nimic.

Momentul care a rupt inima

Andrei a coborât încet de pe scenă. Ținea invenția în brațe, dar acum părea mai grea ca niciodată.