Confruntarea finală

La prânz, prima a sunat mătușa Rodica, sora mamei lor, care nu contribuise nici cu o pâine când Rareș era copil, dar care comenta mereu la pozele lui: „Mândria familiei!”

„Mădălina, ce aud? Vrei să-ți dai fratele afară după nuntă?”

„Apartamentul e al meu.”

„Dar e fratele tău.”

„Știu. Am plătit suficient ca să nu uit.”

„Sângele apă nu se face.”

Mădălina s-a uitat la fotografia mamei de pe birou. „Nu, mătușă. Dar uneori sângele devine datorie neplătită.”

După-amiaza au început mesajele de la Rareș. „Mădă, hai să nu exagerăm.” „Mirela e supărată, a vorbit la nervi.” „Știi că te iubesc.” „Ce ar zice mama dacă te-ar vedea?” „Nu poți să-mi distrugi căsnicia la două zile după nuntă.”

Mădălina a citit ultimul mesaj și a simțit pentru prima dată furie curată.

O nouă viață

După două săptămâni, apartamentul nu era eliberat. Rareș și Mirela sperau, probabil, că Mădălina se va rușina înaintea procedurilor. Că nu va îndrăzni. Că sora mare nu merge până la capăt.

Dar Mădălina mergea înainte. Anca a introdus acțiunea, iar între timp a cerut plata folosinței locuinței și a restanțelor.

Hotărârea nu a venit instantaneu, dar direcția era clară. Rareș și Mirela au fost obligați să elibereze locuința și să plătească o sumă pentru folosirea apartamentului fără titlu.

Când executorul a venit, Mirela a plâns în fața ușii. Nu plângea după Mădălina. Plângea după dressing, după balconul cu vedere, după pozele pe care nu le mai putea face în „casa lor”.

Regăsirea sinelui

Mădălina a plecat singură la Viena în decembrie. Nu într-o excursie luxoasă, ci într-un hotel mic, aproape de gară, un palton cald cumpărat pentru prima dată fără vină, o cană de vin fiert ținută cu ambele mâini în târgul de Crăciun.

În fața unei vitrine luminate, a plâns. Nu pentru Rareș, ci pentru fata de douăzeci și trei de ani care renunțase la tot fără să știe că, într-o zi, băiatul pentru care lupta va lăsa o altă femeie să-i spună că nu mai face parte din familie.

Când s-a întors în țară, a primit un mesaj de la Rareș. „Mirela a plecat. A zis că nu poate trăi cu un bărbat fără stabilitate. Știu că meriți să râzi. Dar voiam să-ți spun că îmi pare rău.”

Mădălina a citit mesajul în holul aeroportului. Nu s-a bucurat. Doar a simțit o tristețe obosită.