O privire asupra trecutului

„Cât timp ai lucrat în această casă, domnișoară Ionescu?”

„11 luni, domnule,” răspunse cu voce tremurândă.

„În 11 luni te-am văzut tresărind la fiecare ușă care se deschide. Te-am văzut mâncând singură în cămara de serviciu în loc de sala de mese a personalului. Te-am văzut refuzând trei măriri de salariu pentru că ți-era frică să nu fii observată dacă le accepți. Te observ, domnișoară Ionescu. Te-am observat de 11 luni.”

O tăcere apăsătoare s-a lăsat peste cameră. Aerul era încărcat, greu, iar Serafina simțea cum inima îi bătea de parcă încerca să străpungă pieptul ei. Cu obrașii uzi, începu să-și îndrepte gândurile către un singur moment.

„Asta nu e treaba ta,” murmură, dar cuvintele îi ieșeau cu o ușoară ezitare.

„Ceea ce faci aici, cum te ascunzi, e treaba mea,” ripostă el, cu un ton mai înalt puțin. „Ai crezut că nu văd cum te ferești de noi? Să ajungi la capătul lumii doar ca să nu te observi? E rușinos, domnișoară Ionescu.”

Serafina își mușcă buza inferioară, încercând să-și stăpânească revolta. O simțea crescându-i ca o flacără mistuitoare în piept. „Nu e rușinos să vrei să fii nevăzut.”

„Asta nu e o alegere aici. Îți spun că te văd. Și că nu voi tolera să continui așa.” Întreaga lui atitudine emana un control rece, devastator.

O ofertă neașteptată

Apoi, vocea lui scăzu, aducând un aer de confidențialitate care o îngrozea. „Cine te-a rănit, Serafina?”

Se simțea vulnerabilă sub privirea lui, ca și cum întreaga ei viață ar fi fost expusă pe o masă de disecție. O lacrimă a început să îi curgă pe obraz, iar gândurile i se împleteau în cap, ca un ghem de fire.

„Nu… nu am nevoie să vorbesc despre asta.”

„Te vrea cineva rău, știi asta?”

Un fior o străbătu, iar inima îi bătea ca un ciocan. Știa despre ce vorbea. În fiecare zi, simțea cum umbra trecutului ei se apropie din ce în ce mai mult, amenințându-i liniștea fragilă pe care încercase să o construiască.

„Te-a bătut cineva, nu-i așa?”

Serafina își întoarse privirea, incapabilă să suporte întrebarea. Faptul că bărbatul din fața ei, acest monstru al crimei, știa mai multe despre ea decât majoritatea oamenilor, o făcea să se simtă neputincioasă, vulnerabilă.

„Nu mă ajută asta,” răspunse ea, dar deja cuvintele își pierduseră din putere. Firele de speranță petrecute în jurul ei, începeau să se descleșteze.

„Îți pot oferi protecție. Ai nevoie de ajutor, Serafina. Nu-ți voi face rău.”

„De ce ar avea un om ca tine milă de mine?” La aceste cuvinte, o ușoară umbră de sarcasm și condamnată neîncredere îi animau observația.

„Pentru că te văd.”

Celălalt și-a aplecat puțin capul, ca și cum analiza fiecare detaliu al expresiei ei. Văderea lui nu era simplă. Era o observație atentă, amănunțită, ca o analiză de specialitate. „Te observ de mult timp, Serafina.”