O alegere crucială

Îl privea cu un amestec de frică și curiozitate, și el – Andrei Popa, un cap al mafiei – părea gata să dezvăluie laturile sale cele mai vulnerabile, în ciuda imaginii sale de neclintit.

„Dreptul tău la a fi fericit nu e doar o iluzie. E real, Serafina.”

Aproape simțind cum inima o dă înapoi, înghiți în sec. „Ce sunt eu pentru tine, Andrei?”

După o clipă de tăcere, el ridică privirea, și acolo, în ochii lui întunecați, găsi o scânteie. „Ești ceea ce aș putea proteja, ceea ce aș putea ajuta. Nu sunt întotdeauna ceea ce pari.”

Curioasă, dar alarmată, își clătină capul. Era dedicată unei absente a iubirii, însă invazia compasiunii lui o scotea din zona ei de confort.

„Nu pot să aleg decât între ce îmi este frică și ce eu cred că mă va răni,” murmura ea, fără să știe că ultima alegere s-ar putea dovedi a fi cea mai eliberatoare.

„Atunci hai să-ți arăt că te pot proteja. De tot ce te doare.”

Fiindcă, pentru prima dată, Serafina a simțit că imaginea sa se conturează pe calea unui destin diferit. Cu privirea fixată asupra lui, își ridică fața încet, privind în ochii lui. Era momentul. Era clipa.

Și-atunci, cu o sinceritate brută în ochi, își spuse: „Te rog, ajută-mă.”

Astfel, în acea bucătărie, în mijlocul imperiului criminal al lui Andrei Popa, dansul între tăceri, frici și dorințe începea să prindă viață, deschizând calea spre o lume pe care niciunul dintre ei nu o putea imagina. Într-o viață plină de întuneric și neputință, lumi inedite se conturau, iar o prietenie fragilă se ducea într-o direcție neașteptată.

Un nou început

Și, pe când simțea că speranța începea să danseze în jurul ei, vocea lui o întreba din nou: „Și cine te-a rănit, Serafina?”

De data aceasta, răspunsul era pe buzele ei, gata să fie rostit, ca un crap vesel scăpat dintr-un cercevea de sticlă.