Mihai și Rex – Adevărul din umbră
Spitalul părea mai liniștit decât ar fi trebuit pentru un loc în care cineva abia scăpase cu viață.
Dar liniștea aceea nu era pace.
Era așteptare.
Mihai își ținea respirația scurt, ca și cum fiecare inspirație ar fi putut să-l trădeze din nou corpului său slăbit.
Iar Rex nu se mișca de lângă pat.
Nici măcar când asistentele treceau grăbite pe hol.
Întoarcerea la realitate
Laura închise ușa salonului în urma ei cu grijă.
În mână ținea un dosar subțire, dar greutatea lui părea mult mai mare decât hârtia din care era făcut.
— Mihai… avem o problemă, spuse ea încet.
El zâmbi slab, fără bucurie.
— Încă una? Sau aceeași care refuză să mă lase să mor în liniște?
Rex își ridică privirea, ca și cum ar fi înțeles fiecare cuvânt.
Adevărul începe să iasă la suprafață
Laura trase un scaun lângă pat.
— Doctorii sunt siguri că nu a fost infarct, spuse ea.
Mihai își încordă maxilarul.
— Știam.
Liniștea care a urmat a fost grea, densă.
— Atunci ce a fost? întrebă Laura.
Mihai își întoarse privirea spre tavan, ca și cum ar fi căutat răspunsul în fisurile luminii.
— O încercare de a mă scoate din joc.
Umbrele din port
Laura deschise dosarul.
Pagini cu fotografii, note, nume șterse parțial.
— Ai fost pe urmele unei rețele din port, nu-i așa? întrebă ea.
Mihai aprobă încet.
— Transporturi ilegale. Dar nu doar marfă.
Oamenii dispăreau în containere pe care nimeni nu le mai verifica.
Laura își strânse buzele.
— Și ai fost prea aproape.
— Am fost la un pas să aflu cine dă ordinele, spuse Mihai.
Și exact atunci… m-au oprit.
Loialitatea lui Rex
Câinele se ridică încet și își sprijini capul pe marginea patului.
Mihai își lăsă mâna pe blana lui.
— Dacă nu era el, nu mai eram aici, spuse Mihai încet.
Laura îl privi confuză.
— Rex?
Mihai dădu din cap.
— A simțit înaintea mea. A devenit agitat în acea noapte. Nu m-a lăsat să beau apa din birou.
Tăcere.
— Și a doua zi… m-au găsit prăbușit.
Tensiunea crește
Laura simți un fior rece pe șira spinării.
— Deci nu a fost un accident… a fost planificat.
