Și încet, încet, a început să înțeleagă: casa aceea era acum răspunderea lui.

Într-o zi a intrat din nou în camera ei.

Fotografiile erau încă pe perete.

S-a apropiat de ele.

Acum le privea altfel.

Nu cu simplă curiozitate, ci cu respect adânc.

Pe masă a zărit un plic.

Pe el era scris numele lui.

Degetele i-au tremurat ușor când l-a deschis.

Înăuntru erau câteva foi.

Scrisul era drept și îngrijit.

Maria îi vorbea despre lucruri simple. Despre casă. Despre faptul că toate actele erau în ordine. Despre faptul că putea rămâne acolo, dacă avea să-și dorească asta.

Și mai scria ceva: că nu regretase nicio clipă hotărârea pe care o luase.

Andrei a stat mult timp cu scrisoarea în mâini.

Și deodată a înțeles: femeia aceea nu îi dăduse doar un acoperiș.