În aceeași după-amiază, un executor a lipit pe ușa salonului o notificare.

Aveam treizeci de zile.

Am stat în mijlocul salonului gol, ținând hârtia în mâini, când ușa s-a deschis.

Mihai a intrat.

Purta hainele lui vechi, dar părul și barba îi rămăseseră îngrijite.

— Am văzut notificarea, a spus.

— Ce cauți aici?

— Voiam să-ți dau cheia hotelului. Am plecat mai devreme.

— Nu mai aveam nevoie.

A observat actele de pe tejghea.

— Ce s-a întâmplat?

— Victor mi-a falsificat un credit. Sau m-a păcălit să-l semnez. Nu știu.

Mihai a luat documentele.

Pe măsură ce citea, expresia i se schimba.

— Unde ai găsit asta?

— La bancă.

— Cine este creditorul?

— Radian Capital.

A închis ochii.

— Trebuie să mergem la poliție.

— Am fost deja.

— Nu la secția de cartier.

A scos din buzunar un telefon vechi și a format un număr pe care părea să-l știe pe de rost.

— Sunt Mihai Radu, a spus când cineva a răspuns. Am nevoie să vorbesc cu procurorul Bălan. Spune-i că am găsit o legătură directă cu Radian Capital.

Am rămas nemișcată.

După ce a închis, am întrebat:

— Cine ești?

Mihai s-a așezat în fotoliul de coafor în care, cu o săptămână înainte, îl transformasem.

— În urmă cu trei ani eram director financiar la o companie de investiții.

— Ai spus că ai lucrat în finanțe.

— Am lucrat pentru Radian Capital.