O Nouă Casă pentru Ștefan

Trebuia făcut ceva.

În toamna acelui an, în fața casei lui Ștefan a oprit un camion încărcat cu lemn.

În urma lui au venit două mașini.

Din ele au coborât toate cele opt fiice.

Cu copiii.

Cu valize și bagaje.

Ștefan a ieșit pe prispă și a rămas nemișcat.

— Ce puneți voi la cale?

— O să-ți construim o casă nouă, tată, a spus Violeta.

— Ce casă nouă? Ce tot vorbiți acolo?

— Una în care să poți trăi în siguranță. Casa asta nu mai rezistă mult. Pereții sunt afectați, colțurile s-au lăsat. Vrem să mai trăiești mulți ani și să ai condiții bune.

Efortul Comun

— Și de unde aveți bani?

— Am pus toate câte puțin, a răspuns Nadia. Unele mai mult, altele mai puțin. Dar împreună ajunge. Iar soții noștri ne vor ajuta.

Ștefan le privea pe fiecare.

Pe Violeta, acum directoare de școală, cu fire albe în păr.

Pe Nadia, medic și șefă de secție.

Pe Livia, care avea propriul magazin.

Pe Gabriela și Tania, angajate la bancă, elegante și mereu cu ochelari pe nas.

Pe Cătălina, care lucra la centrul cultural și râdea la fel ca în copilărie.

Pe Oana, venită de la mare, bronzată și cu un batic colorat.

Și pe Sorina, cea mai mică, îmbrăcată elegant, pe tocuri, deși odinioară alerga desculță prin curte.

Opt fiice.

Și niciun băiat.

Au început treaba chiar a doua zi.

Ștefan era convins că se vor plictisi repede. Ce femeie știe să ridice o casă? Care dintre fiicele lui ținuse vreodată un topor în mână?

Dar se înșela.