— E în regulă… ești în siguranță acum, am șoptit. Nu știam dacă mă aude. Nu știam dacă mă înțelege. Dar trebuia să-i spun ceva. Copilul și-a sprijinit capul de umărul meu și a scos un suspin atât de slab încât aproape m-a făcut să plâng.

Urgența și intervenția medicală

Am scos telefonul și am sunat imediat la serviciile de urgență. Vocea operatorului era calmă, însă eu abia reușeam să vorbesc. — Am găsit un copil abandonat într-un sac de gunoi… respiră, dar este foarte slăbit… Au început să-mi pună întrebări.

Minutele până la sosirea ambulanței au părut ore întregi. L-am ținut în brațe tot timpul. La un moment dat, și-a deschis ochii mai larg și mi-a apucat degetul cu mâna lui mică. Gestul acela simplu m-a lovit mai puternic decât orice. În mijlocul fricii și al durerii, copilul acela încă avea încredere în oameni.

Descoperirea identității copilului

Când ambulanța a ajuns, paramedicii au alergat spre noi. Au preluat copilul imediat. Expresiile lor serioase spuneau totul. Unul dintre paramedici s-a întors spre mine. — Dacă mai stătea acolo încă o oră, probabil nu ar mai fi supraviețuit. M-am urcat în mașină și am mers la spital după ei.

Ore întregi am stat pe un scaun rece din sala de așteptare. În cele din urmă, un medic a ieșit. — Va supraviețui. Am izbucnit în plâns.