Cu toate acestea, cu câteva zile înainte de ceremonie, le trimisesem o invitație. Nu pentru mine, ci pentru ceea ce urmau să afle. Cu zece minute înainte de începere, au apărut. Mama purta o ținută elegantă, tata avea expresia aceea serioasă pe care o afișa mereu, iar Ioana era cu ei. Am observat imediat că nu veniseră pentru mine, ci din obligație.

Ceremonia a început, rectorul a ținut discursul, iar numele absolvenților au fost strigate unul câte unul. Apoi, prezentatorul a anunțat: „Iar acum, discursul șefei de promoție, Ana Popescu.” Pentru prima dată în viață, am văzut surprinderea pe chipul părinților mei.

Momentul revelației

Am urcat pe scenă, în fața a peste două mii de oameni. Mi-am reglat microfonul și am început să vorbesc despre studenții care muncesc noaptea și învață ziua, despre cei care nu au sprijin și despre cei care sunt obligați să demonstreze mereu că merită. Sala era complet tăcută. Apoi am ajuns la final.

„Există o persoană fără de care nu aș fi fost aici astăzi.” Camera s-a îndreptat spre bunica Elena, iar publicul a izbucnit în aplauze. Am făcut semn către ecranul uriaș din spatele scenei, unde a apărut sigla companiei mele. Un murmur a trecut prin sală, iar eu am continuat să povestesc despre cum am construit o agenție de marketing în paralel cu facultatea.