Azi am împlinit 4 anișori

Azi am împlinit 4 anișori.
Nu știu exact cum trece timpul, dar știu că astăzi casa noastră mică miroase a tort, a vanilie și a ceva ce bunica spune mereu: „dragoste adevărată”.

Eu nu am o casă mare.
Nu am jucării multe.
Dar am ceva ce mulți copii nu au: pe bunica.

Bunica mea

Bunica spune că m-a crescut de când eram foarte mic, atât de mic încât încă nu știam să spun „mama” sau „tata”.
Uneori o întreb unde sunt ei, iar ea se oprește o clipă din ceea ce face și îmi zâmbește trist.

„Sunt departe, puiule… dar te iubesc mult”, îmi spune mereu.

Nu știu exact ce înseamnă „departe”, dar știu că atunci când bunica spune asta, vocea ei devine mai moale și ochii îi strălucesc altfel.

Așa că nu mai întreb prea mult.
Pentru că nu vreau să o văd tristă.

Casa noastră mică

Casa noastră este mică, dar caldă.
Iarna, bunica aprinde soba și îmi spune povești până adorm.
Vara, stăm pe scăunelul din fața casei și privim păsările.

Nu avem multe lucruri, dar avem liniște.
Și râsul bunicii.

Iar râsul ei… este sunetul meu preferat din lume.

Tortul de azi

Azi dimineață m-am trezit mai devreme decât de obicei.
Nu pentru că m-a trezit cineva.
Ci pentru că mirosea diferit în casă.

Mirosea a ceva dulce.
A ceva special.

Am mers încet spre bucătărie și am văzut-o pe bunica.
Stătea lângă masă, cu mâinile pline de făină și cu un zâmbet obosit, dar fericit.

Pe masă era un tort mic.
Nu perfect.
Nu ca în poze.
Dar frumos.
Pentru mine.

„La mulți ani, puiule”, mi-a spus ea.

Și atunci am simțit ceva în pieptul meu mic.
Ceva cald.

Cadoul care nu se cumpără

Bunica nu are bani mulți.
Știu asta, chiar dacă nu spune niciodată direct.

Dar azi a făcut ceva ce mi s-a părut magic.
A transformat puțin zahăr, puțină făină și multă oboseală într-un tort.

Și a transformat o zi obișnuită într-o zi de poveste.

Când am suflat în lumânare, nu am știut ce să-mi doresc.
Așa că am spus în șoaptă:

„Să rămân mereu cu bunica.”

Întrebările mele mici

Uneori o întreb pe bunica de ce nu am părinți aici.
Ea își șterge mâinile pe șorț și îmi spune:

„Viața nu întreabă mereu dacă suntem pregătiți, dragul meu.”