Eu nu înțeleg complet.
Dar dau din cap, ca și cum aș înțelege.

Pentru că nu vreau să o întristez.

Povestea pe care mi-o spune bunica

În fiecare seară, înainte de culcare, bunica îmi spune o poveste.
Nu are cărți frumoase.
Nu are imagini colorate.

Dar are imaginație.

Și vocea ei face ca totul să pară real.

„A fost odată un băiețel mic”, spune ea mereu, „care avea o inimă mare.”

Și eu zâmbesc, pentru că știu că povestea este despre mine.

Ziua de azi continuă

După tort, am stat amândoi la masă.
Eu mâncam încet, ca să nu se termine prea repede.
Bunica mă privea și zâmbea.

„E bun?”, m-a întrebat.

„E cel mai bun din lume”, i-am spus sincer.

Și chiar așa simțeam.

Pentru că nu era doar un tort.
Era iubire.

Un vis mic

Dacă închid ochii uneori, îmi imaginez cum ar fi să avem o casă mai mare.
Cu camere multe și jucării peste tot.

Dar apoi deschid ochii și văd bucătăria noastră mică.
Și pe bunica.

Și îmi dau seama că nu vreau altceva.

Pentru că ea este casa mea.

Seara de ziua mea

Seara, când lumânarea s-a stins și tortul a fost aproape terminat, bunica m-a luat în brațe.

M-a strâns tare, cum doar ea știe.

„Să nu uiți niciodată cât de iubit ești”, mi-a șoptit.

Și atunci am înțeles ceva important.

Chiar dacă nu am multe lucruri…
am cel mai important lucru din lume.

Pe cineva care mă iubește fără condiții.

Gândul meu de noapte

Acum sunt în pat și scriu aceste cuvinte în mintea mea mică.
Nu știu să scriu bine, dar îmi amintesc totul.

Tortul.
Zâmbetul bunicii.
Râsul ei.

Și îmi spun încet:

„Azi am împlinit 4 anișori. Și sunt cel mai norocos copil din lume.”

Final

Pentru că uneori, fericirea nu înseamnă lucruri mari.

Înseamnă o bunică obosită care coace un tort mic.
Înseamnă o casă mică plină de căldură.
Înseamnă o îmbrățișare sinceră.

Și pentru mine… asta este tot.