Am ieșit din sat, am luat-o pe un drum de țară, printre lanuri, tot mai sus. 15 kilometri de hurducături, până sus, pe un deal de la care se vedea tot satul, mic, în vale. Unchiul a coborât primul. Și-a șters mâinile de pantaloni. Ne-a privit pe toți, unul câte unul, cu ochii aceia obosiți.

— Am vrut să vă arăt ceva, a zis încet. De mult voiam.

Și a împins o poartă de lemn.

Descoperirea livezii

Dincolo de poartă nu era un câmp pietros, cum mă așteptam. Era o livadă. Rânduri întregi de meri și pruni, aliniați frumos, încărcați de rod. Merele atârnau grele, roșii-aurii, iar mirosul lor cald, de fruct copt în soare, ne-a izbit din prima clipă. Printre pomi, iarba era cosită de curând. La capătul livezii, o căsuță de lemn, mică, cu acoperiș de tablă în care soarele bătea atât de tare că metalul părea încins.

Am rămas toți în poartă, fără cuvinte. Până și mătușa Viorica, care avea mereu ceva de zis, tăcea acum cu gura întredeschisă.

— Ce e asta, Costele? a întrebat mama, cu vocea tremurând.

Unchiul a intrat printre pomi și a pus palma pe un trunchi, așa cum pui mâna pe umărul unui prieten vechi.

— E pământul meu, a zis. L-am cumpărat pe nimic, acum mulți ani, înainte de toate. Nimeni nu-l voia. Era numai spini și pietre. Am semnat actele la notar și l-am uitat aici, pe deal.

Munca și sacrificiul

A mers mai departe printre rânduri și noi după el, ca niște copii.

— Când am ieșit, nimeni nu mi-a dat de muncă. Cine să bage în curte un om cu cazier? Așa că am urcat aici. Am dormit prin șopron în prima vară. Am tăiat spinii, am scos pietrele cu mâinile, am săpat gropi și am pus pomi. 3 ani am urcat dealul ăsta în fiecare zi.

M-am uitat la mâinile lui. Le vedeam de luni de zile crăpate și nu mă întrebasem niciodată de ce. Acum înțelegeam.

Pe ușa căsuței de lemn era o plăcuță scrisă de mână, cu vopsea albă, cu litere strâmbe: „Aici nu întreabă nimeni ce-ai fost.” Am simțit că mi se pune ceva în gât.

Unchiul a intrat în căsuță și s-a întors cu un dosar vechi, cu coperți de carton, legat cu un elastic. I l-a întins mamei.

— Deschide-l, i-a zis.

Mama a desfăcut elasticul cu degete tremurânde. Înăuntru erau hârtii, așezate frumos, una peste alta. Chitanțe. Foi de la bancă. Bonuri.

— Astea sunt ratele la casa ta, a spus el liniștit. Toate. Plătite la timp, lună de lună. Datoria care era pusă gaj pe casă — stinsă. Am mers eu la bancă și le-am depus.

Mama a ridicat privirea spre el, albă la față.