Într-o lume în care banii par să decidă soarta oamenilor, povestea Roxanei ne aduce aminte de fragilitatea umană și de puterea empatiei. La doar 19 ani, Roxana se confruntă cu o situație disperată, iar întâlnirea ei cu un medic devine un moment definitoriu pentru amândouă. Această poveste nu este doar despre o tânără și un doctor, ci despre promisiunea de a nu lăsa pe nimeni să plece cu capul plecat din cauza lipsei de resurse.

Întâlnirea cu Roxana

Fata a întins pumnul spre mine și l-a deschis încet. Înăuntru, 40 de lei mototoliți, umezi de cât îi ținuse strânși în palmă. Avea 19 ani, o burtă de 7 luni care nu mai încăpea sub hanoracul tras cu greu peste ea, și o pungă de plastic în cealaltă mână — din alea subțiri, de la piață — cu o cămașă de noapte și o perie de dinți în ea.

Era aproape 10 seara. Eram de gardă și mai aveam trei paciente de văzut, dar în ușa cabinetului ea nu intra. Stătea pe prag, cu un umăr lipit de tocul ușii, gata să plece dacă îi spuneam un cuvânt mai tare.

— Cum te cheamă? am întrebat-o.

— Roxana, intră și stai jos.

A făcut doi pași și s-a oprit iar. Se uita la scaunul de consultație de parcă era ceva ce nu i se cuvenea.

— Am întrebat jos, la internări, cât costă. Mi-au zis că depinde ce se face. Și eu… eu am doar atât.

A ridicat iar pumnul cu banii, ca pe o dovadă că nu mințea.