Bătrâna și-a șters ochii.

— Nu, mamă…

Tânărul a continuat.

— Noi cumpărăm roșii fără gust din supermarket și ne plângem de preț. Ea vine cu roșii crescute de mâinile ei. Și noi o facem de rușine.

O femeie aflată lângă geam a început să plângă.

— Și mama venea la mine cu sacoșe din sat… ce aș mai da s-o văd încă o dată.

Bărbatul care comentase primul și-a coborât privirea. Femeia cu ochelari de soare s-a ridicat fără un cuvânt și i-a făcut loc bătrânei.

— Luați loc aici.

O legătură profundă

Autobuzul a pornit. De data aceasta nimeni nu s-a mai plâns de miros. Parcă fiecare călător se gândea la propria mamă. La propria bunică. La copilăria rămasă undeva, într-o curte cu roșii și ceapă verde.

Ajunși în București, tânărul a coborât împreună cu tanti Ilinca și i-a luat ambele sacoșe.

— Sunt grele, mamă.

— Mai greu e dorul, a răspuns ea zâmbind.

Au mers câteva minute până la terasa unde lucra Matei. Băiatul servea o masă când și-a ridicat privirea. A rămas nemișcat.

Întâlnirea emoționantă

— Bunico?!

A lăsat tava jos și a alergat spre ea. A îmbrățișat-o atât de tare încât aproape i-au căzut sacoșele din mâini.