PARTEA A DOUA – O lună care nu a început cum au planificat ele
Andrei nu a răspuns imediat.
În schimb, a zâmbit ușor. Un zâmbet calm, aproape politicos, care nu trăda nici urmă de emoție.
— Camera este pregătită, Alevtina Pavlovna, a spus el în cele din urmă.
Soacra lui a încuviințat satisfăcută, ca și cum ar fi primit confirmarea unui drept natural.
— În sfârșit, a zis ea. Am călătorit destul. Avem nevoie de confort.
Zinaida a tras valizele înăuntru fără să întrebe pe nimeni nimic.
Intrarea în apartament
Vika a închis ușa încet, dar mâna îi tremura ușor pe clanță.
Nu era prima dată când mama lui Andrei venea în vizită.
Dar era prima dată când venea cu valize… și fără să anunțe exact ce înseamnă „o lună”.
Alevtina a trecut pragul ca o inspectoare care verifică un teritoriu nou.
— Hmm… a spus ea uitându-se în jur. Nu s-a schimbat mare lucru aici.
Zinaida a adăugat imediat:
— E puțin… mic.
Andrei a închis ușa în urma lor și a rămas lângă hol.
— Haideți în sufragerie, a spus el calm.
Prima întrebare
Ajunse în living, Alevtina s-a așezat fără invitație pe canapea.
— Deci, a început ea, privind spre Andrei, camera e pregătită pentru noi două?
Vika a clipit.
— Două camere? a întrebat ea încet.
Zinaida a zâmbit ca și cum întrebarea era ridicolă.
— Desigur. O lună e mult. Avem nevoie de spațiu.
Andrei și-a desfăcut ușor manșeta cămășii.
— Da, a spus el liniștit. Camera este pregătită.
Dar tonul lui avea ceva diferit.
Tăcerea care precede adevărul
În cameră s-a instalat o liniște ciudată.
Nu liniștea unei familii obișnuite.
Ci liniștea dinaintea unei decizii importante.
Vika s-a uitat la soțul ei.
Îl cunoștea suficient de bine încât să simtă că ceva nu era în regulă… dar nu suficient de bine încât să înțeleagă ce urma.
Alevtina și-a scos mănușile cu mișcări lente.
— Bine, Andrei. Și banii pentru cheltuieli?
Zinaida a dat din cap aprobator.
— Da, a adăugat ea. Nu venim să vă complicăm viața. Doar vrem susținere.
Andrei a ridicat privirea.
— Bani?
Tonul era calm. Prea calm.
— Da, a spus Alevtina. Cum ai promis.
Momentul în care totul se schimbă
Andrei s-a ridicat încet de pe scaun.
A mers spre fereastră.
De acolo se vedea strada. Liniștită. Normală. Ca și cum nimic nu avea să se întâmple.
— Interesant, a spus el.
Alevtina s-a încruntat.
— Ce e interesant?
Andrei s-a întors spre ele.
— Faptul că ați venit o lună întreagă… fără să întrebați dacă puteți sta.
Zinaida a râs scurt.
— Suntem familie.
Vika a făcut un pas în spate.
Simțea tensiunea crescând.
Răspunsul
Andrei a înclinat ușor capul.
— Exact, a spus el. Familie.
Apoi a adăugat:
— Și familia se respectă.
Alevtina a dat ochii peste cap.
— Nu începe cu filozofia ta.
Andrei a scos telefonul din buzunar.
— Nu e filozofie.
A apăsat pe ecran.
Și în acel moment, ușa de la intrare s-a auzit din nou.
De data aceasta, soneria.
Al treilea personaj
Vika s-a uitat surprinsă.
— Mai așteptăm pe cineva?
Andrei a zâmbit pentru prima dată altfel.
