PARTEA A DOUA – Semnătura care nu îmi aparținea
M-am uitat la ecran fără să clipesc.
Semnătura mea era acolo. Perfect imitată. Curbată la fel. Aceleași bucle pe „F”, aceeași apăsare pe „M”.
Dar eu nu semnasem nimic.
Angajata de la compania aeriană a ridicat privirea cu o politețe mecanică.
— Doamnă, sistemul arată că ați confirmat modificarea ieri, la ora 22:14, prin e-mail securizat.
Am simțit cum îmi cedează genunchii, dar m-am sprijinit de tejghea.
— Eu eram acasă. Nu am trimis nimic.
Femeia a ezitat o secundă. Apoi a spus încet:
— Atunci ar trebui să contactați persoana care a făcut solicitarea din contul dumneavoastră.
În același timp, la poarta de îmbarcare
Îi vedeam prin geamul mare de sticlă.
Andrei își ajusta sacoul, Simona râdea, iar valiza mea roșie dispărea printre alte bagaje ca și cum nu ar fi însemnat nimic.
Fiul meu nu se uita înapoi.
Nici măcar o dată.
În acel moment am înțeles ceva simplu și dureros: pentru el, eu nu mai eram mamă.
Eram o resursă.
Telefonul
Mi-am scos telefonul cu mâini reci.
Am intrat în aplicația bancară.
Cardul negru.
Tranzacții recente:
- 3 bilete business – Paris
- hotel 5 stele – 5 nopți
- transfer privat
- asigurare premium
Totul plătit de mine.
Totul accesat de altcineva.
Am apăsat „detalii cont”.
Și atunci am văzut.
Un dispozitiv necunoscut era conectat de două săptămâni.
Un laptop pe numele lui Andrei.
Acces complet.
Adevărul începe să se vadă
Nu am mai plâns.
Ceva din mine se blocase complet.
M-am întors la ghișeu.
— Vreau raport complet de securitate. Și anularea accesului la cont.
Angajata m-a privit mai atent acum.
— Doamnă… asta e fraudă internă dacă semnătura a fost falsificată.
Am dat din cap încet.
— Atunci tratați-o ca atare.
Am făcut un pas în spate.
Și pentru prima dată după mulți ani, nu mai eram „mama lui Andrei”.
Eram o persoană căreia i se furase identitatea.
Avionul decolează
Am ieșit în zona de plecări exact când avionul spre Paris începea să se miște.
Am văzut luminile pe pistă.
Am văzut cum Andrei se așază lângă Simona.
